I“Sportul Băcăuan” la numărul
30
Treburile
s-au miscat mai repede decât am crezut eu că se pot întâmpla, de pe 31 ianuarie
am intrat deja în anul Calului de Lemn, astfel că acum este februarie şi deja lucrăm la al doilea număr al revistei
care apare în anul 2014, respectiv
numărul 30.
Despre primul numar pe anul 2014, respectiv
nr 29 tot mai mulţi s-au arătat mulţumiţi de imagistica ei dar şi de calitatea
informaţiei.
Şi dacă păstrând aceeaşi linie reuşim să
ajutăm cititorul să se rupă de cotidian
pentru câteva ore, citind, răsfoind, parcurgând sau poate chiar savurând unele texte suntem mulţumiţi; ca să
nu mai menţionăm faptul că ţinta noastră este de ajunge în principal la cei cu adevărat
intresaţi.
Oricum, pentru noi toţi,echipa “Sportul
Băcăuan”, faptul că am ajuns la numărul 30 este o realizare importantă, o
conjunctură aniversară fericită aş putea spune.
O dorinţă de-a mea mai veche a fost să
organizez o o întâlnire a tuturor redactorilor “Sportului Băcăuan” într-un
cadru prietenesc, într-o atmosferă plăcută, caldă dar la mijloc fiind întotdeauna vorba de spaţiu şi de bani elanul iniţial mi s-a cam
estompat, ca să nu spun tăiat ;)
Dar cum dragostea întotdeauna învinge…..
Marii campioni ai sportului au scris
istorie şi au marcat pentru totdeauna prin evolutiile şi rezultatele lor deosebite
disciplinele din care au făcut parte. Pentru mine însă, ei au reprezentat mult
mai mult decât atât. Sunt oamenii care m-au făcut să incep să iubesc sportul,
să pot vedea partea frumoasă a acestuia şi să devin din spectator suporter
atunci când timpul şi celelalte conjuncturi îmi permit acest lucru. Este
incredibilă şi atât de greu de descris senzaţia pe care o ai atunci când te
trezeşti dimineaţa cu gândul că astăzi este un joc sau o competiţie pentru care
ai aşteptat toată săptămâna, luna sau poate tot anul, şi că sportivul tău
preferat sau echipa ta preferată va trebui să evolueze. De multe ori, în
cazul unui succes al favoriţilor tăi, se
întâmplă să simţi o asemenea bucurie ca şi cum tu ai fi fost cel care a câştigat,
iar victoria este de fapt şi a ta chiar dacă pentru câştigăror/câştigători de
multe ori rămâi toată viaţa admiratorul din umbră.
Apreciez în acest sens strategiile de
marketing ale sportivilor sau echipelor care premiază suporterii fideli într-un
fel sau altul.
Îmi amintesc de mine când eram copilă…..se pare că,
cunoştinţele mele “sportive” de atunci erau-pentru locul şi vremurile de atunci
-chiar surprinzătoare în primul rand
pentru că eram “o fată” şi chiar una cam
firavă şi extrem de micuţă. Mulţi îmi prevedeau o carieră în jurnalismul sportiv.
Ca să nu mai spun că şi eu stăteam cu urechea lipită de radio atunci când
vorbea Ghiţulescu, când comenta vreo competiţie la televizor Ţopescu şi citeam
cu real interes ceea ce scria Ioan Chirilă, deşi la vârsta aceea majoritatea
aveau cu totul alte preocupări, poate mai captivante ? …
În
viaţă însă paşii m-au purtat spre cu totul alte sfere, cunoştinţele s-au
estompat, pasiunea a pălit…….asta însă până în august 2011 când “vecinătatea”mea
cu Leonard Popa şi Adrian Amalanci s-a dovedit a fi benefică şi ideea unei
reviste de cultură sportivă a prins contur.
Revenind la sport şi sportivi…
Despre marii campioni se spune că sunt de cele mai multe ori
individualişti, aroganţi sau subiectivi…..ei bine, aceste păreri nu se verifică
deloc în realitate atunci când vorbim de Eliodor Voica spre exemlu, “uriaşul”
meu interlocutor din acest număr.
Mi-a plăcut de domnul Voica: este tânăr-despre
prezenţa impresionantă şi agreabilă nu are sens să mai amintesc pentru că asta
se vede de la mare distanţă chiar-punctual, discret, amabil,politicos şi cu
foarte mult bun simţ, într-un cuvânt un campion “de omenie” pe care ţin
neapărat să îl trec la rubrica “aşa da”.În mod sigur elevii lui au ce învăţa de
la el şi în afara tehnicilor de joc.
Daţi-mi voie să închei reafirmându-mi încă o dată bucuria de a reuşi să
edităm numărul 30 al revistei “Sportul Băcăuan”, de a-mi reafirma încrederea şi
speranţa în viitor.
Totuşi,
astrologii spun despre Anul Calului de Lemn
că se preconizează a fi anul al victoriilor fulgerătoare, al deciziilor
luate rapid, fără amânare, dar şi al aventurilor neaşteptate şi al iubirilor
pasionale. Aşadar pînă pe 15 februarie 2015 când se încheie calendaristic anul
chinezesc orice e posibil…;)
Până
când frunzele se vor dezmorţi…să aveţi căldură în suflete!
Mihaela Băbuşanu Amalanci
Interviu cu ELIODOR VOICA, antrenorul echipei de handbal masculin Ştiinţa Muncipal Dedeman Bacău precum şi al echipei naţionale
“Patrimoniul genetic este în
continuare unul foarte bun însă mentalul a rămas undeva în urmă”
Eliodor Voica s-a născut la 3 martie 1973.Unul dintre
cei mai mari handbalişti ai României,fost mare inter stânga,”Colin”face practic
parte din ultima generaţie care a contat
cu adevărat în handbalul mondial, cea din anii '90-'95.A început să joace handbal de la o vârstă fragedă, încă din
anul anul 1989 la
CSŞ Moreni. A fost
selecţionat la lotul de perspectivă al juniorilor, iar la vârsta de 16 ani a
ajuns la Dinamo
Bucureşti şi de acolo a fost cooptat în echipa mare. A fost
un jucător extrem de talentat şi
disciplinat şi a obţinut de două ori titlul de “Cel mai bun jucător de handbal din România”, numărându-se printre primii
patru marcatori ai ţării din toate timpurile. În 1993 a
participat cu naţionala de tineret la Campionatul Mondial
unde a devenit golgheterul competiţiei .
Ultima ediţie de Campionat Mondial (seniori) la care a participat, a fost cea
din 1995 din Islanda, unde tricolorii au ocupat locul 10.
A jucat de 205 ori pentru România, marcând 86 de goluri7. Pe lângă cele două
titluri naţionale cucerite cu Dinamo
Bucureşti a mai fost campion şi cu Badel Zagreb din Croaţia echipă cu
care a jucat şi o semifinală de Cupa Campionilor. A mai jucat în Germania, Croaţia, Slovenia şi Franţa,
încheindu-ţi cariera de jucător la
echipa sa de suflet, Dinamo.Din
martie 2011 este antrenorul Ştiinţei Muncipal Dedeman Bacău iar din ianuarie
2012, Eliodor Voica a preluat şi funcţia de selecţioner al României.Fostul
mare inter al României încearcă să aducă
redresarea şi reînviorarea echipei
naţionale care a obţinut calificarea la barajul pentru accederea la Campionatul Mondial
de anul viitor, din Qatar ceea ce, în
condiţiile actuale este chiar o reuşită remarcabilă.Cariera
de antrenor şi-a început-o în 2005, la Ploieşti , iar din 2007 a trecut pe banca
tehnică a lui Dinamo Bucureşti. A venit în Bacău în martie 2011 şi a condus
Ştiinţa Municipal Dedeman spre cea mai mare performanţă din istoria clubului:
titlul de vicecampioană naţională, obţinut consecutiv în sezoanele 2011-2012 şi
2012-2013. Pe plan internaţional, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău cu Voica la
timonă, a avut cel mai lung parcurs în ediţia 2010-2011, în care s-a calificat
în semifinalele Cupei Challenge. Cele mai multe meciuri europene, 10 la număr,
au fost jucate de “studenţi” în stagiunea 2012-2013, când au reuşit să acceadă
în grupele Cupei EHF. În vitrina clubului se mai regăsesc două medalii de bronz, cucerite însă cu
foarte mult timp în urmă, în ediţiile
1967-1968 şi 1979-1980.
1.România
care a deţinut supremaţia în handbalul masculin a ajuns nici să nu se mai
califice la turneele finale?care ar fi cauzele?
România nu mai este în situaţia în care să îşi permită să aleagă un adversar..nu îşi mai poate permite luxul acesta.Nu mai suntem de foarte mult timp favoriţi şi, în afară de asta, acum aproape toată lumea joacă foarte bine.Nu mi-am imaginat niciodată că vom juca în precalificări, dar în punctul acesta ne aflăm acum şi trebuie să vedem ce putem face de aici înainte.
România nu mai este în situaţia în care să îşi permită să aleagă un adversar..nu îşi mai poate permite luxul acesta.Nu mai suntem de foarte mult timp favoriţi şi, în afară de asta, acum aproape toată lumea joacă foarte bine.Nu mi-am imaginat niciodată că vom juca în precalificări, dar în punctul acesta ne aflăm acum şi trebuie să vedem ce putem face de aici înainte.
2.Ce se întâmplă cu handbalul masculin românesc? Ce îi lipseşte pentru a fi
din nou în elită şi de cât timp avem nevoie pentru o reconstrucţie?
Deocamdată
suntem în situaţia de a ne bucura foarte mult şi pentru o simplă calificare.În ceea ce privesc cauzele declinului
acestea sunt multiple.Patrimoniul genetic este în continuare unul foarte bun
însă mentalul a rămas undeva în mileniul trecut.Sportul este şi el mai mult sau
mai putin direct proporţional cu ceea ce
trăim.Eu unul nu filtrez evoluţiile doar prin spectrul financiar psihosocial
însă aceste aspecte au o influenţă majoră.
3. De cât timp am avea nevoie să ne redresăm?cât timp
efectiv v-ar lua o reconstrucţie?
Apelăm la
matematica simplă: dacă luăm în calcul faptul că am început reconstrucţia în
2009/2011 şi avem nevoie de 10 de ani…….
Este un termen realist de plecare pentru realizarea unei echipe naţionale
competitive. Dar trebuie să o luăm treptat, etapă cu etapă.
4. Care
este obiectivul actual al naţionalei?
Pe termen lung sunt calificările la toate turneele finale, inclusivla Jocurile Olimpice.
Am vrea ca acest lucru să se înfăptuiască cât mai repede cu putinţă, poate
chiar la Olimpiada
de la Rio.Obiectivele
rămân în continuare aceleaşi:calificarea la turneele finale. Iar dacă va fi să
ajungem acolo, atunci rezultatul poate fi privit ca o mare performanţă. Fiecare
reuşită, fiecare minge, fiecare punct şi pas înainte contează.
Pe termen lung sunt calificările la toate turneele finale, inclusiv
5. La federaţie este nevoie de o schimbare?
Nu am
convingerea că asta este calea cea mai bună care ne-ar putea duce către marea performanţă
6. Care sunt cauzele care au dus la declinul handbalui
românesc? am putea spune căfetele ne salvează onoarea?
Ce să vă spun?diferenţa actuală de
valoare dintre handbalul feminin şi cel masculin este vizibilă…am putea spune
doar că fetele au menţinut handbalul la un
nivel onorabil. Putem vorbi despre baza materială, de selecţie. În handbal, în sport, trebuie să investeşti. E
ca într- o afacere. Alţii au investit, iar acum culeg roadele, noi nu am
făcut-o încă…….
Totuşi, cum totul
pe lume este ciclic………despre declin , aş
spune că unul dintre factorii care au dus la aceasta a fost şi exodul mare de
jucători iar generaţiile următoare parcă nu au mai avut acelaşi aplomb…
7. Se spune că dacă Eliodor Voica părăseşte
Bacăul toate speranţele şi proiectele băcăuane se vor nărui..
Nu cred….eu
spun că este prea mult să îmi atribuiţi mie o astfel de “putere”.În orice caz,
indiferent dacă voi fi în altă parte sau voi rămâne aici, oriunde voi
fi tot la handbal mă voi raporta iar perspectivele băcăuane trebuie să recunosc
că sunt unele promiţătoare şi asta nu poate decât să mă bucure.
8. Ce părere aveţi despe publicul băcăuan…de când aţi venit
la echipă se pare că numărul lor a crescut..
În privinţa asta pot fi fericit:la Bacău avem un public minunat. L-aş numi dinamul
echipei,principalul factor mobilizant Prin atmosfera creată, suporterii ne dau acel
suflu de care avem nevoie pentru a ne autodepăşi, pentru a abţine rezultate
pozitive. Le mulţumesc şi prin intermediul revistei dumneavoastră tuturor celor
care sprijină echipa noastră şi le transmitem că avem nevoie în continuare de
ei, de energia pozitivă transmisă din tribune care ne poate purta spre victorie.
În privinţa asta pot fi fericit:
9 Ce ne puteţi spune
despre campionatul actual? dar despre echipă?
În acest
moment consider că actuala desfăşurare a
campionatului suportă două consecinţe:o sedimentare în sus şi una în jos şi mai
este nevoie doar de constanţă.Oricum, acum putem vorbi de mai multe echipe care
pot emite anumite pretenţii la
titlu ….privilegiul de a spera nu îi mai
revine exclusiv Constanţei. Acum Bacăul şi Odorheiul au început să pună probleme
multiplei câştigătoare Constanţa
şi nu se mai poate spune că ne hazardăm excesiv dacă emitem pretenţii mai mari decât
în ediţiile precedente. Doar dacă luăm în calcul această nouă perspectivă putem
vorbi deja despre un plus faţă de ediţiile precedente.Pe o pantă ascendentă se
înscrie şi Turda care a avut un parcurs surprinzător de bun.În orice caz, îmi doresc să reuşim să eliminăm fluctuaţiile
din jocul nostru, să atingem pragul de
maturitate.
10. Despre parcursul european al Ştiinţei ce ne puteţi
spune?
Despre
parcursul European al Ştiinţei pot afirma că am avut câteva meciuri bune din
care am avut foarte multe concluzii de tras, de învăţat. În sezonul 2011-2012
am ajuns pînă în sferturi, anul trecut am ajuns până în grupe;asta înseamnă un
plus valoare şi un lucru foarte bun pentru moralul jucătorilor.Ne-am convins că
se poate doar că ne lipseşte ceva şi acum suntem în căutarea acelui “ceva”.
10 Sunteţi mulţumit de lot?
Da, eu cred
că echipa este bine repartizată pe poziţii , rămîne să mai lucrăm la omogenizare, la consolidarea mai promptă a
relaţiilor de joc, trebuie să profităm la maximum de potenţialul real al
jucătorilor pentru că jocul mai suferă încă în anumite momente.
11 Ce părere aveţi despre orele de sport în şcolile din
mediul rural?
Personal
consider că este o problemă de educaţie; de aici trebuie pornit şi aici trebuie
“lucrat”.
12. Care este cea
mai frumoasă amintire a dumneavoastră din postura de jucător?
Unul
dintre cele mai emoţionante momente din cariera mea de jucător a fost în 1995
într-un meci disputat împotriva
campioanei en titre, selecţionata
Franţei, când am fost nominalizat
în echipa Europei alături de alte nume mari ale handbalului masculin din
acea vreme.Pur şi simplu nu îmi venea să cred
……
13. Cea mai mare realizare în calitate de antrenor?Fără îndoială atunci cînd am obţinut în primul an când am venit la Bacău
locul II, cel mai bun loc ocupat de Bacău
în istoria sa.
14. Ce s-a întâmplat
cu handbalul masculin românesc? Ce este acum diferit?În primul rând handbalul de azi este mult mai
complex, iar intensitatea jocului s-a schimbat foarte mult faţă de anii '90.
Sunt jucători care sunt poate mai talentaţi decât generaţiile de atunci, doar că suferă la capitolul
motivaţional. România nu a dus lipsă niciodată de talente, din acest punct de
vedere am concurat mereu cu fosta Iugoslavie de unde proveneau unii dintre cei mai buni handbalişti.
16. În acest moment
putem vorbi despre perspective îmbucurătoare? Ierrahiile handbalistice se tot schimbă însă eu cred că noi
avem şansa noastră; încă avem reusurse … Federaţia Română de Handbal are de câţiva ani un
proiect pentru creşterea celor mai buni juniori, Centrul Naţional de Excelenţă
de la Sighişoara. S-au şi pregătit deja
câteva generaţii.
17. Tocmai v-aţi întors de la cursurile de
licentiere Master Coach….. Da, am participat la cursurile de la Silkeborg alături de
alţi 28 de antrenori europeni. Pâna la finalul lui 2014, va trebui să urmez
încă două module ale acestor cursuri, în baza cărora ar trebui să
primesc diploma de “Master Coach”
(obligatorie în viitor pentru a sta pe bancă ca antrenor, la jocurile
internaţionale), dar şi licenţa “Pro licence”( cea mai înaltă categorie EHF)
Ştiinţa Bacău
a fost mai aproape ca niciodată să câştige primul trofeu din istoria clubului
la handbal masculin. Trupa lui Eliodor Voica a pierdut finala Cupei României cu
HCM Constanţa (scor 44-45), după ce a fost egalată în ultima secundă a timpului
regulamentar. Formaţia
băcăuană a cedat apoi la executarea aruncărilor de la şapte metri, după ce s-au
jucat şi 20 de minute de prelungiri. A fost un meci dramatic,
extraordinar de frumos, urmărit cu sufletul la gură. Până să ajungă în prelungiri, Ştiinţa Bacău a condus HCM
Constanţa cu o diferenţă consistentă, cu 27-20 (minutul 50), rezultat care în
mod normal ar fi putut fi conservat până la final.
D-le
Voica, Bacăul
a fost mai aproape ca niciodată să câştige primul trofeu din istoria
clubului la handbal masculin. A fost una dintre cele mai frumoase finale de
Cupă pe care le-am urmarit vreodata. Băieţii s-au dăruit exemplar, ţin să vă
felicit din tot sufletul
18 Cum şi
din ce cauză avantajul iniţial nu a fost suficient?
Avantajul creat cu 11 min inainte de finalul partidei
nu a fost sufficient pt ca au fost o serie de greseli tehnice , care au oferit
posibilitatea adversarului nostru de a marca goluri usoare rapid si bineinteles
in dinamica pe care o are jocul de handbal astazi, un avans de 5-7 goluri nu
este sufficient cu 10 min inainte de final daca nu este bine gestionat .
19. Din păcate este a treia finală pierdută pentru băcăuani; credeţi că acest lucru îi va afecta pe termen lung?
19. Din păcate este a treia finală pierdută pentru băcăuani; credeţi că acest lucru îi va afecta pe termen lung?
Personal
doream foarte mult sa castig aceasta cupa acum cu echipa si nu cred ca ar
putea avea acest impact ,, pe tremen lung '' datorita faptului ca Bacaul a
aratat ca are puterea sa revina ca echipa si sunt convins ca o va face in
urmatorii ani .
20.O
concluzie a acestei finale?
Concluzia ar putea fi ca handbalul masculin a crescut putin
cu acest spectacol si ca lupta pt castigarea titlului ramane deschisa .
21. Un cuvânt de încheiere..?Vă mulţumesc pentru interes, invit publicul băcăuan să ne
fie alături în număr cât mai mare la meciuri şi, în ceea ce ne priveşte, vom
face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a performa şi a nu-i dezamăgi.
Eliodor
Voica, tehnicianul Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău şi al Naţionalei României
se regăseşte şi în top-ul all-time al celor mai buni marcatori ai
naţionalei:
1. Vasile Stângă 1.414 goluri
2. Robert Licu 1.054 goluri
3. Ştefan Birtalan 993 goluri
4. Eliodor Voica 867 goluri
1. Vasile Stângă 1.414 goluri
2. Robert Licu 1.054 goluri
3. Ştefan Birtalan 993 goluri
4. Eliodor Voica 867 goluri
Ediţia a14- a Campionatului Mondial de handbal Masculin desfăşurată în 1995 în
Islanda a avut următorul clasament final:1.Franţa, 2.Croaţia, 3.Suedia,
4.Germania, 5.Rusia, 6. Egipt, 7.Elveţia, 8.Cehia, 9. Belarus, 10.ROMÂNIA, 11.Spania, 12.Coreea,
1.Cuba, 14.Islanda, 15.Tunis. 16. Algeria, 17.Ungaria, 18.Solvenia,
19.Danemarca, 20.Kuweit, 21. SUA, 22. Maroc, 23.Japonia, 24. Brazilia Jucători: ALEXANDRU BULIGAN, SORIN TOACSEN,
DANIEL APOSTU, DANIEL COMAN, ADI POPOVICI, CRISTIAN ZAHARIA, CIPRIAN BEŞTA, ELIODOR VOICA, ROBERT LICU, ADRIAN
GHIMEŞ, RUDI PRISĂCARU, DUMITRU BERBECE, TITEL RĂDUŢĂ, ALEXANDRU DEDU, ION
MOCANU.
Antrenori: VASILE STÂNGĂ; ŞTEFAN ORBAN; ION VĂRGĂLUI
Mihaela Băbuşanu Amalanci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu