miercuri, 18 decembrie 2013

"Sportul Băcăuan" nr 28-editorial

EDITORIAL
 Sfârşit de an...

    Ne apropiem de sfârşitul anului, cînd viaţa ni se umple de sărbătoare şi lumină, când vom intra în febra pregătirilor de Crăciun şi Anul Nou, când facem cadouri, îi felicităm pe cei dragi şi pe cei care ne sprijină în realizările noastre, ne facem bilanţul lucrului de peste an, ne reamintim împlinirile şi bucuriile, ne asumăm greşelile, ne alungăm tristeţile, ne gândim la ce şi cum vom face, adică ne facem planuri pentru noul an. Pentru mulţi dintre dumneavoastră anul 2013 a fost unul activ, dinamic, cu multe satisfacţii şi realizări iar din lucrurile mai puţin bune am avut cu siguranţă câte ceva de învăţat cu toţii. Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar eu întotdeauna am senzaţia că timpul trece prea repede...Am senzaţia nefirească că într-o lună se duce tot anul.
  Pentru mine, 2013 a început promiţător, prin realizarea Expoziţiei „Sportul Băcăuan reflectat în medalii şi trofee şi medalii...” ,dar a continuat îngrozitor de dureros  prin pierderea celei mai importante persoane din viaţa mea, TATA, şi, pentru multă vreme, timpul  s-a oprit atunci, în data de 22 martie. Mult mai târziu, au apărut soarele şi câteva schiţe timide sub formă de zâmbet, câteva realizări profesionale anterioare (sau ulterioare). Toate au căpătat destul de târziu o anume vizibilitate, iar după o perioadă a meditaţiei interioare, am început să mă adun…Nu ştiu dacă să mă şi regăsesc? Se întâmplă uneori să suferim atât de mult, încât nu mai vedem decât durere în faţa ochilor. Eşti ca într-o maşină cu geamurile aburite, în care nu reuşeşti decât să observi conturul lucrurilor din afară; ai putea să deschizi portiera şi să ieşi, dar începi să te obişnuieşti cu tristeţea, care parcă nu mai e o companie atât de neplăcută acum.  Când te aduni şi îţi faci curaj să porneşti ştergătoarele, îţi dai seama că vezi lucrurile deformat…că afară e o lume care te aşteaptă. Că şi după cea mai urâtă cădere, ai şansa de a te înălţa mai bun, mai frumos şi mai înţelept decât ai fost vreodată, că totul stă în mintea ta şi nu în voinţa altora. Cred că ajungi să fii cu adevărat conştient de tine atunci când te uiţi în urmă şi poţi înţelege experienţele mai puţin plăcute şi rostul lor. Aceasta cred că e şi esenţa sportului, în slujba căruia ne punem, uneori cu timiditate, dar întotdeauna cu exigenţă…Dar intenţia mea nu este să vă întristez sau,  influenţându-vă,  să deveniţi excesiv de meditativi; luna decembrie este o lună a cadourilor, a veseliei, a petrecerilor. Aşadar fiţi veseli, optimişti, visaţi şi fiţi buni!
  În ceea ce ne priveşte,  „Sportul Băcăuan” se încăpăţâneză să rămână ancorat în realitatea cultural sportivă,  încercând să  ofere o alternativă, nu neapărat cantitativă, şi-în nici un caz- şablonată. Nu urmărim calea libertăţii totale prin non-comerţ sau non-business, doar că încercăm să ne exprimăm într-o manieră proprie, diferită, dar adecvată. Totodată, "SPORTUL BACAUAN" ramâne pe poziţia afirmată încă de la primul număr, în acel august 2011...O publicaţie, pentru a exista, trebuie să apară în formă tiparită! Numai aşa va putea ajunge în biblioteci şi va putea reface, mai târziu, trecutul. Nu poţi trăi numai din prezent (aşa cum o fac autorii de astăzi ai manualelor de istorie a ţării) sau doar din viitor (aşa cum tot încearcă unii  politicieni să prostească mulţimea alegătoare)...Publicaţiile trebuie ţinute în mâini şi răsfoite, e o dulce amăgire să crezi că poţi exista doar virtual, atâta timp cât pc-ul e deschis. Statul român ar trebui să intervină urgent şi să înlesnească apariţiile editoriale TIPĂRITE! Ceea ce s-a întâmplat cu multe dintre publicaţiile româneşti (printre ele, mai nou, şi „Pro Sport”-cotidianul bucureştean), evident, ne mâhneşte.
Goethe spunea că pentru orice realizare primul pas este curajul; aşadar vă dorim ca în noul an 2014, să fiţi curajoşi. Îndrăzniţi să visaţi şi luptaţi pentru lucrurile care vă fac să zâmbiţi la sfârşitul zilei,  implicaţi-vă şi dedicaţi-vă activităţilor care vă fac inima să bată mai tare şi fiţi creativi. Fiecare zi a anului 2014 să fie o poveste frumoasă, scrisă de voi, pentru voi şi pentru cei din jur, încheiată cu un zâmbet şi un gând bun.Nu aş putea încheia, însă, aceste rânduri, fără a mă gândi la redactorii Cotidianului „DEŞTEPTAREA”, adevăraţi artişti truditori ai gazetăriei băcăuane care, săptămânile acestea, au împlinit 7000 de apariţii publicistice, neîntrerupte! O performanţă cât toată istoria presei scrise băcăuane de după 1989, la care şi-au adus contribuţia mai multe generaţii de ziarişti talentaţi.
   Întreaga echipă  a „Sportului Băcăuanle urează şi   urează, stimaţi cititori,  sărbători fericite şi LA MULŢI ANI!
   Să ne revedem sănătoşi şi voioşi în 2014


Mihaela BĂBUŞANU-AMALANCI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu