duminică, 29 aprilie 2012

EDITORIALUL din nr 7 al "SPORTULUI BACAUAN" martie 2012

Sportul băcăuan” la al 7 –lea număr!

   Se cuvine să semnalăm şi să ne bucurăm pentru apariţia celui de al 7-lea număr al „Sportului băcăuan”!!!(în paranteză fie spus pentru mine este prilej de dublă bucurie întrucât tot luna aceasta îmi aniversez şi ziua de naştere).
Aplecarea mea spre ezoterism mă determină să fac sau să găsesc tot felul de similitudini cu magica cifra 7! Curcubeul are 7 culori, saptamana are 7 zile, gama are 7 note. Numerologii văd cifra 7 ca pe suma dintre spiritualul 3 şi materialul 4, semnificând astfel creaţia. Considerat număr sacru, 7 a fost încărcat înca din Antichitate cu o simbolistică anume. Consiliul suprem al babilonienilor se compunea din 7 zei, fiecare legat de un astru. Vechiul Testament ne spune ca lumea a fost creată în 7 zile. Templul lui Solomon avea 7 trepte. Roma a fost ridicată pe 7 coline. O mulţime de credinţe, imagini folclorice, proverbe, superstiţii sunt legate de aceasta cifră. Dar GATA cu divagaţia!
Să trecem la un scurt istoric al preoucupărilor în această direcţie semnalat anterior la fondatorii acestei reviste şi la principalii ei colaboratori.
În toiul evenimentelor din 1989, decembrie, Leonard Popa, redactorul nostru şef , pe atunci profesor de limba română în jud.Harghita a venit în vacanţă la Bacău, şi s-a hotarât să îi scrie lui Ştefan Olteanu ( pe 27 decembrie) care era pe atunci redactor sportiv la "Steagul roşu", venind cu ideea de a scoate un ziar sportiv, primul de acest fel din Bacău. Ştefan Olteanu nu i-a răspuns pe moment, dar în ianuarie, când Leonard a devenit redactor la "Deşteptarea" a scos scrisoarea pe tapet şi au început să gândească împreună un ziar de sport, săptămânal. Dupa un fel de "puci" întâmplat la „Deşteptarea”, au reusit să creeze secţia sport a ziarului, care până atunci era subordonată secţiei "cultură" şi care îl avea şef de secţie pe criticul literar Constantin Călin. Prima secţie sport a „Deşteptării” avea trei membri: Ştefan Olteanu (şef secţie), Leonard Popa (redactor principal) şi Iacob Florea (redactor principal, devenit ulterior redactor-şef la "Tribuna Învăţământului" şi un talentat prozator). Atunci, s-a născut Săptămânalul "Fair-Play", care iniţial apărea în corpul ziarului „Desteptarea”. După o vreme, au transformat denumirea "Fair Play" în "Moldova Sport" şi săptămânalul care apărea de-acum lunea s-a vândut singur în toata Moldova într-un tiraj de 4500 exemplare.Ştefan Olteanu devenind redactor-şef adjunct al ziarului „Desteptarea”, Leonard Popa a devenit coordonatorul săptămânalului „Moldova Sport” şi şeful secţiei sport. După ce publicaţia a fost cumpărată, Leonard (căreia noi îi spunem Adi) împreună cu toată secţia sport a ziarului (inclusiv Cătălin Barzaghideanu, Marcian Popa şi Ion Mangeac) au plecat şi au editat Săptămânalul "Stadion"- titlu dat de Cătălin Barzaghideanu- săptămânal sportiv pentru tot judeţul Bacău,în 16 pagini A3, în cadrul Redacţiei "Informaţia Bacăului", publicaţie editată de trustul de presă "Argus".
Acolo s-au întâlnit prima data cei doi FONDATORI ai „SPORTULUI BĂCĂUAN”, Leonard Popa(Adi) cu Adrian Amalanci, care a şi tehnoredactat dealtfel primele numere ale "Stadionului" . Ziarul „Informaţia” a dat faliment, dar "Stadionul" i-a supravieţuit încă jumătate de an, după care a fost închis, prin plecarea celor care formau redacţia. Ideea de a scoate o revistă de sport aparţine aşadar exclusiv lui Adrian Amalanci şi Leonard Popa care, dupa reîntâlnire, şi după ce au început să editeze împreuna câteva cărţi şi să lucreze împreună la diverse alte proiecte au hotărât că a venit vremea să îşi pună în aplicare ideia. Astfel, împreună cu Mihaela Băbuşanu Amalanci au înfiinţat o asociaţie non-profit şi o editură ambele purtând acelaşi nume DERZIS ERUDITIO (un mixt daco-latin) care a fost stabilit de semnatara acestor rânduri binînţeles în deplin acord cu cei doi, şi, în cadrul acestei edituri, au decis să editeze revista cu numele "Sportul Băcăuan"....
Popa a vrut sa fie în culoare sepia integral, Amalanci a vrut-o full color şi aşa a rămas!....La proiectul celor trei de acum, primii care s-au ataşat trup şi suflet au fost Florin Filioreanu (redactorul radio dar colaborator la "Moldova Sport" cu Popa, în anii 90), şi Cătălin Barzaghideanu. Lor li s-a adaugat Marius Ambrozie-fost redactor sportiv la "Ultima Ora" "Monitorul de Bacau" "Ziarul de Bacau", redactor economic la "Desteptarea"- acum redactor sportiv la Monitorul de Roman, Cornel Pinter ("vocea" sportiva radiofonica a tuturor posturilor de radio infiintate la Bacau, dupa 1990), Costin Alexandrescu (fost corespondent al "Gazetei Sporturilor" pt Neamt, administratorul unui site sportiv de mare audienta), talentatul fotoreporter Ionut Branzei.
Mai apoi au completat echipa Romulus Dan Busnea redactor la „Ziarul de Bacau”, corespondent pentru zona Slănic Moldova şi Ion Moraru redactor la „Oneşti Expres” corespondent pentru zona Oneştiului.
Ca şi concluzie, şi spre aducere aminte, de la cei 2+1 (fondatori + cofondator) a plecat şi s-a ramificat frumoasa familie -sperăm noi- a „Sportului băcăuan” altfel spus, echipajul masculin de dublu: Leonard Popa şi Adrian Amalanci dar şi cu cârmaci (feminin de de această dată), Mihaela Băbuşanu Amalanci.
Şi pentru că este luna MARTIE, Asociaţia & Editura „Derzis Eruditio” şi întreaga redacţie a „Sportului bacauan” urează un călduror „La mulţi ani!” pentru 8 martie tuturor femeilor şi le doresc un an plin de împliniri şi de momente frumoase. 



Mihaela Băbuşanu Amalanci


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu