vineri, 2 decembrie 2011

Articol in ZIARUL DE BACAU, 29 NOIEMBRIE 2011

29 Noi 2011
Sport | Romulus Dan Busnea | Accesat de 187 ori, 3 azi

Prima revista dedicata sportului bacauan a ajuns la cel de-al treilea numar

Prima revista dedicata sportului bacauan a ajuns la cel de al treilea numar
La Bacau a aparut, de curind, cel de-al treilea numar al revistei “Sportul Bacauan” (octombrie), prima publicatie lunara de cultura sportiva care apare dupa mai multi ani la Bacau, editata de Asociatia & Editura “Derzis Eruditio” din Bacau. “Editarea acestei reviste sportive, al carei prim numar a aparut in luna august, este o componenta a unuia dintre obiectivele asociatiei noastre, care prevede, printre altele, promovarea si apararea valorilor culturale, stiintifice si sportive romanesti, in special a celor din judetul Bacau.  Aceasta revista se vrea a fi si un imbold pentru cei tineri de a practica sportul, care inseamna sanatate, vigoare, echilibru, spirit de echipa si spirit competitiv, o disciplinare a corpului si o responsabilizare a constiintei. Pentru a fi o publicatie cit mai atractiva, colaboram cu jurnalisti si oameni de cultura bacauani de prestigiu precum Florin Filioreanu, Eugen Sendrea, Cornel Galben, Leonard Popa, Catalin Barzaghideanu, Marius Ambrozie, Cornel Pinter, Costin Alexandrescu si altii, avind si doi corespondenti straini, respectiv Daniel Palhegyi (Ungaria) si Aleksandr Mijtovic (Serbia), toti acestia prestind deocamdata o activitate de voluntariat”, a declarat prof.muzeolog Mihaela Babusanu Amalanci, directorul revistei si presedintele asociatiei bacauane. Spicuim citeva titluri din ultimul numar al revistei: “Soiman, fosta mare extrema a Bacaului, nu s-a pensionat din fotbal (Interviu cu Vasile Soiman)”, “Alexandra Rinzescu – o mare speranta a inotului bacauan”, “Seara profesorului de educatie fizica la Pralea…”, “La taifas cu pictorul naiv Ioan Maric, Cetatean de Onoare al Bacaului”, “Intreceri hipice in evul mediu” s.a. Revista este full color, costa 6,00 lei si poate fi procurata in prezent de la sediul redactiei si asociatiei din str.Letea, Bloc 13, sc.B, ap.10 Bacau. Revista mai poate fi gasita si la Sala Sporturilor din Bacau, unde este promovata saptaminal, sau poate fi comandata si prin e-mail la adresele: derzis.eruditio@yahoo.com si sportul.bacauan@yahoo.ro. (Romulus Dan BUSNEA)